Conacul lui Maldar te îmbie să încerci farmecul boieresc al Olteniei de altădată. Domeniul, așezat lîngă Hurezu, la poalele Măgurei Slătioara din Măldărești, îți deschide porțile unei cule autentice, în care orice cotlon deapănă istorii cu domnițe și viteji. Fiecare din cele 15 camere ale conacului își are povestea sa, încrustată în detalii șarmante: mobilier istoric autentic, scoarțe și covoare tradiționale, lăzi de zestre și pânzeturi scrobite.

Cum îți poți începe o zi de răsfăț la conac? Cu o cafea aburinda, savurată în cerdacul strălucitor de alb, sub arcadele de unde boierii de odinioară priveau depărtările. Ingăduie-ți un răgaz de la tumultul cotidian și lasă-te ademenit de legende…

Conacul lui Maldăr este o veche culă oltenească, ce păstrează intacte toate detaliile de arhitectură ale acestora: zidurile groase, exteriorul văruit în alb maiestuos, turnul înalt și scările interioare, ieșirile “de taină” și mai ales cerdacul cu arcade, aflat pe toată fațada catului superior.

Cu un istoric de peste trei secole, culele erau inițial locuințe boierești fortificate, construite pentru apărarea de invaziile turcești – carjaliii și pazvangiii proveniți din raialele de la Dunăre.

Culele sunt raspîndite în întreaga Peninsulă Balcanică, iar în România cele mai cunoscute sunt situate în zonele Vâlcea – Măldărești, Gorj și Mehedinți.

Camerele conacului sunt încăperi “de poveste” ce poartă numele unor personaje din vechime. Fiecare cameră este un ansamblu rafinat, în care mobilierul istoric autentic, grinzile vechi și covoarele tradiționale sunt armonios îmbinate cu cele mai moderne detalii de confort.

RESTAURANT

În jurul legendelor, taifasul se-ntinde și-ți aprinde pofta de mâncare. Restaurantul nostru te așteaptă cu bunătăți oltenești tradiționale, dar și cu rafinate rețete internaționale – inspirate din meniurile cu ștaif ale boierilor de altădată.

În fiecare zi, poți încerca o altă combinație de arome, dupa cum îți șoptește dispoziția ori povestile de care te lași inspirat!

Orice ai alege, îți vom recomanda și un vin potrivit – din colecția noastră ce include cele mai de soi podgorii din zonă. Apoi, mai depănam câte ceva despre boierii de demult și-ajungem la desert. Iar acolo, istoria însăși devine irezistibil de dulce…

EVENIMENTE

Există momente pe care ți le dorești “ca-n povești”. De pildă – o aniversare specială, sau un team-building, cînd vrei să-ți inviți prietenii sau colegii într-o ambianță legendară, pentru o porție de răsfăț “boieresc”.

Pentru astfel de momente, povestește-ne ce îți doresti și noi îți vom propune și alte detalii pentru un eveniment “de caracter”. Îți stăm la dispoziție cu diferitele spații “de loisir” ale conacului: restaurantul, crama, foișorul, piscina, parcul.

CONTACT

Măldăreşti, jud. Vâlcea
Tel: 0744 394 362, 0744 643 303
E-mail: rezervari@conaculmaldar.ro